• Drumul Robilor - Sitech, Craiova, 2003, ISBN 973-657-405-9.

Acest volum de versuri a fost lansat în cadrul proiectului “Poezie cu cântec!” după cum urmează: » Craiova/Dolj – 25 octombrie 2003 – Filarmonica Oltenia; » Vulcan/Hunedoara – 15 noiembrie 2003 – Clubul Elevilor; » Calafat/Dolj – 05 decembrie 2003 – Muzeul de Artă; » Dragoteşti/Dolj – 25 aprilie 2004 – Casa de Cultură.

“Plecat de printre ţărani, autorul rămâne tributar unor brazde, unor procesualităţi mirabile ale tăcerii esenţiale, arhetipale. El nu scrie pentru că nu are somn, ci pentru că în somn visul nu mai este posibil, întârziind nocturn în efortul de a drumul robilortrage lumina asupra cuvintelor. Surprinde prin abordarea intimă a cuvântului, simplă, imediată, neprotocolară, putându-se înţele abandonul în cuvânt asemenea unui refugiu unde revolta poate lua expresii necenzurate, sincere, depline. Rostirea lăsându-şi accentele să cadă dureros în insuficienţele trăirii, din insuficienţele trăirii în urme adâncite peren, în sens…

Marius Robu nu se întreabă. Dacă o face o face retoric, amator, întrezărindu-se răspunsurile pe care le deţine şi pentru care strigăte rezonante nu mai poate găsi. Răscolind un viitor improbabil, sângerând prin rănile zborului, cu aripile necicatrizate ale aspiraţiei fixează atent, în trăire, repere siderale pe hărţile Drumului Robilor, de unde, de printre virgule nepuse, Marius Robu lasă mierla să ne cânte…” Dan Tristian