You are currently browsing the monthly archive for februarie 2012.
Marius Robu »
Eu nu mai pot să zic nici ”mâr”,
Mi-ai dat o replică pe gură
De simt în pantaloni un țâr
Și-n troacă minte doar o țâră!
Marian Grigore Dobreanu »
S-o rezolvi nu este greu
Spune fără încetare
“Înger îngeraşul meu…
El e mic, tu fă-mi-l mare!”
Marius Robu »
La mânăstire mă gonește
Dobreanu cel înfumurat,
Și în tot locul mă-nsoțește,
Fiind și el slăbuț… la pat.
Marian Grigore Dobreanu »
Nu te gonesc la mânăstire
Şi nici nu vreau să te încurc
Atâta vreau să-ţi dau de ştire
La pat sunt lemn… doar când mă culc!
Marius Robu »
Da, suntem diferiți, cum vezi,
Ți-o spun fără niciun ocol,
A ta e lemn doar când visezi,
A mea e lemn și când mă scol!!!
Marian Grigore Dobreanu »
Consider că nu este demn
Să ne certăm precum la şcoală
A ta când se trezeşte-i lemn
A mea e os, doar când se scoală!
Marius Robu »
Pun capăt aprigei dispute
Cea dintre lemn și os,crezând
Că tu,în câteva minute,
Vei fi și lemn și os, pe rând.
Marian Grigore Dobreanu »
La felul cum ai pus problema
Eşti puţintel cam pui de lele.
Dar eu tai repede dilema
Din os se face iute…piele
Marius Robu »
Nu vă cunosc și nu-mi permit
Să vă răspund cu sufletul,
Nu pot să risc să fiu gonit
De la revista cugetul…
Deci vă urez o noapte bună,
Și plecăciuni vă fac, sperând
Să am în fiecare lună
În Cugetul măcar un rând.
M-ai prins întorcând privirea
Vinovat și curios;
Pofta, nicidecum iubirea,
Mă mai face rușinos.
.
M-ai prins întorcându-mi ceasul
Ruginit de-atâta vreme,
Și-a-nceput să-ți bată pasul
Ritmul inimii când geme.
27.02.2012
Sinucigașul se ruga înaintea morții: Sfinte,
Doamne, dă-mi pe cineva care să mi-o ia-nainte,
Ca să poată să mă bage, la ieșirea sufletului,
În biserica din ceruri, via cuca dealului.
.
Căci oricine se decide fără zile să rămână,
Și-ar dori să-nlocuiască mâna lui cu altă mână…
Și-a jurat țăranul ăsta care viața vrea să-și curme
Să lase la locul faptei numai propriile urme.
13.02.2012
Era o seară diferită
De toate serile deosebite. Muream.
Da, mă născusem fără voia mea și nu mi-am ținut gura….
Știu, nu am avocați, nici hramuri la care să mă fi-nchinat;
Dă-i dracu!
Singurătatea e doar un cuvânt bun
Pentru titlul unei cărți despre mine,
Pe care n-o voi scrie.
Jur
Că voi spune doar adevărul
Și tac.
Lasă-mi-l doar pe Dumnezeu.
Chiar dacă nu există;
E bun că
Tace.
Nu voi dormi la noapte,
Voi scrie să-l ignor.
11.02.2011
Cu lucrarea apărută recent (noiembrie 2011) și intitulată *DEGEABA*, Marius Robu a mai urcat câteva trepte în universul poetic, într-un fel anume, personal, evidenţiindu-se prin versificaţie, tehnica exprimării şi multitudinea de sentimente, cărora le dă expresie, creând un tablou în cuvinte. El aduce pe tarabele spiritualităţii o poezie a simţurilor, a senzaţiilor puternice trăite; aduce o poezie a ceea ce-ar putea sau n-ar putea exista și care nu poate fi înţeleasă decât, ori trăind şi simţind aidoma autorului, ori citind-o cu foarte multă atenţie, în condiţii optime pentru meditaţie, pentru că fiecare poezie citită „obligă”, fiecare strofă citită te face să te opreşti pentru a medita îndelung şi, uneori, nu se poate merge mai departe, fără a reciti pagina anterioară. Cred, că fiecare poem şi aproape fiecare vers e producţia incoerentă a intelectului sprijinit de trăirile sale şi de concepţia proprie nu numai asupra mediului în care trăieşte ci şi cea despre lume, în general, contopindu-şi trupul şi mintea cu acele obiecte, senzaţii, fenomene naturale pe care, mai nimeni nu le-ar lua în seamă.
Astfel, iese la suprafaţă subconştientul unei gândiri filozofice, divulgând identitatea eu-lui său. Autorul vede asemenea Marelui Orb, – personificare mitologică – acel miracol cosmic, acolo unde noi nu putem vedea sau, dacă vedem ceva, reacţionăm altfel.
„Eşti vie, doamnă/Şi mă abţin/Până la toamnă/Când vei fi vin.” – din IUBITEI MELE, „Grasa de Cotnari”. Read the rest of this entry »
Fac parte dintr-un popor
Din stejar și din topor,
De la Decebal încoace
Se tot face și desface.
Și de ce s-a apucat
Și de ce s-a apucat
Nu-i sau e neterminat.
La masă vin a băut,
N-a mâncat cât a tăcut,
Și-a vândut printr-un sărut
La poartă ce n-a putut
De la masă pân”la poartă:
Două puncte de pe hartă,
Ce-i lipsesc necontenit
Coloanei fără sfârșit
Pe care s-a răstignit
Un popor ne isprăvit.
06.02.2012
mozaic unitar, filogenetic și ontogenetic, al evoluției umane
De la piatră la soft,
De la crud la răscopt,
De la lipsă la moft,
De la zero la opt…
.
De la dinți făcând ”clanț”
La căscat prin Bizanț,
De la înger prin șanț
La dulău gras cu lanț…
.
De aur la gât
Și-n cer nici atât.
05.02.2012
POEZIE
Comentarii recente