TEATRUL ABSURDULUI

Simt diminețile geroase
Cum, pătrunzându-mi crud în oase,
Cu trupul meu tot una îs.
Nu râdeți, că nu e de râs!

Mă simt o dimineață-n care
Tot gerul iernilor s-a strâns;
Îngheață moartea la picioare.
Nu plângeți, că nu e de plâns!

Se simte ca-ntr-o dimineață
De Sfântul Ion, iubirea mea,
Și trupul tot i-ar fi de gheață,
De râs, de plâns, de l-ar avea.

Da-i suflet doar, ambivalent,
De plâns, de râs, amestecat
Ca un ocean incandescent
Și ca un soare înghețat.

07.01.2015

Anunțuri