CINCI ZILE LA SECERAT PE-O PERECHE DE OPINCI

Mama, Dumnezeu să-i țină sufletul în pacea Lui, mi-a povestit că în copilăria ei, într-o toamnă friguroasă, bunicul meu „Lache al lui Bălan” se ducea cu boii la arat, iar bruma îi pârâia sub tălpile desculțe când ținea de coarnele plugului. Mamei i-a fost atât de milă de el, încât s-a dus la „Nașu Nicu”, ruda mai înstărită de peste drum și care făcea opinci din cauciuc (roșu, își aducea aminte biata mama), pe care l-a rugat să facă o pereche de opinci pentru tatăl ei. Nu i-a plătit atunci, dar s-au înțeles că va plăti cu muncă. În vara următoare, mama a fost singură cinci zile la secerat, de când se lumina de ziuă și până seara când nu mai vedea secera bine în mână. Avea 10-12 ani. După ce i-a terminat tot „locul” de secerat, a zăcut trei săptămâni la pat.
Mamă, e vremea secerișului…Coboară din cer să vezi cum plâng ochii mei de tine, de nici nu mai văd să scriu…Mamă, știi că te iubesc!…

Anunțuri