COVOARE DE LACRIMI

E toamnă. Ce să fac? Să plâng?
O face ea destul, în crâng,
I-s lacrimile frunze care
Pică-n război, țesând covoare,

Pe care calcă-n timp de pace,
Oștirile de căprioare,
Temându-se de-o vânătoare
Cu puști. Nu știu dacă se face

Să plâng, alături de pădure,
Până rămân cu ochii goi,
De iezii blânzi, dar cu morți dure
Ca desfrunzirea dintre noi?

Căci în iubirea noastră, Doamnă,
E vânătoare când e toamnă,
Iar ochii noștri țes covoare
Copitelor de căprioare.

18.09.2015

Anunțuri