ULTIMA PRIMĂ ZĂPADĂ

Se întoarce iarna peste sat
Și la casa unui om bătrân,
De copii și de puteri lăsat,
Cal și câine, slugă și stăpân…

De lungimea nopților se teme
Și la frig întâi se dă bătut,
Prima dată când oftează, geme,
Însă crede că i s-a părut…

Și-l apucă zorii cu privirea
Nedormită, spre lumina mută,
Rece, albă, ca din amintirea
Lui, pe-ntreaga lume așternută…

24.11.2015

Marius Robu – Arhive sentimentale

 

Anunțuri