COLINDUL DIN URMĂ

Un bătrân se simțea vinovat,
Într-o zi de Crăciun, chiar în zori,
Căci fusese-n ajun colindat,
Mai pe seară, de niște feciori…

– Nu le-am dat niciun ban, că nu am
Și nimic altceva nu mai vor;
Când asemenea lor colindam,
Nu primeam deseori niciun chior,

Dar în schimb ne primeau bucuroși,
Cu merinde și ce se putea,
Buni creștini, zâmbitori și sfioși,
Ca pe magii veniți după stea…

M-am ascuns ca un hoț, ca un laș,
Mi-au cântat insistent în pridvor…
Am copii și nepoți la oraș,
Tot ce-am strâns pe pământ, le-am dat lor,

Dar nu pot să m-abțin, am gândit,
Cu lumina stinsă, furișat,
Să n-aud că Iisus a venit,
Și la cer să plec mai împăcat.

14.12.2015

Marius Robu – Arhive sentimentale

Anunțuri