ALTCEVA = NIMIC

Nu mai am puterea să renunț
La ce niciodată n-am avut
Și la ce nu pot să mă pronunț
Cum de-i încă tot ce n-am pierdut.

Cele mai frumoase amintiri
Ale mele sunt în viitor,
Unde toate fostele iubiri
Care n-au trăit, nici nu mai mor.

N-am avut pe-acest pământ nimic,
Dar, de pildă, la copilărie,
Dacă am visat încă de mic,
Voi primi o mare veșnicie…

Doar în locul Tău nu vreau, știu bine,
Altceva nimic, decât pe Tine.

26.12.2015

Marius Robu – Arhive sentimentale

Anunțuri