VOI FI POEZIA MEA

Când am început să uit din tot ce am învățat,
Mărturisesc, la debut m-am temut, m-am speriat
Și apoi m-am întrebat cum voi mai putea să scriu
După ce voi fi uitat și tot ce încă mai știu…

A sosit și clipa-n care, din ce am agonisit
Învățând, către uitare a plecat cu pas grăbit
Chiar și ultima fărâmă dobândită din citit;
Condamnată să rămână, poezia n-a fugit.

– Ce ne facem, soro, fată, de nu pot să te mai scriu,
Dacă din cultura toată, nicio boabă nu mai știu?
– Boabele culturii tale au fost numai îngropate
Și așteaptă să răsară și să înfrățească, frate;

De-abia de atunci încolo, neavând ce mai uita,
Voi fi nouă, vom fi două și vei fi numai a ta.

17.03.2016

Marius Robu – Arhive sentimentale

Anunțuri