E un stereotip societal, o modă, o interfață a civilizației căreia ne supunem, un moft și o cedare a conținutului în favoarea formei. La ce mă refer? La faptul că ne iubim, cum și dacă ne iubim, după care spunem, poate chiar pretindem, credem, că rămânem parteneri, colaboratori, colegi, prieteni obișnuiți.
Fraților, această mască de extratereștri ne schimonosește fața umană adevărată. Fie nu a fost iubire, iar a rămâne „prieteni” nu e altceva decât a continua o relație-n alți termeni, fie a fost, iar atunci ea nu poate fi urmată de nimic din toate cele.
Înainte de iubire poate să fie orice, după iubire nu mai poate fi nimic. Iubirea e ultima.
24.03.2016
Marius Robu 