SUAVIS IN DELICIIS

Până și razele de soare
Stau tolănite pe covoare,
Să ți se-nchine la picioare.

Somnul de-o mână te mai ține
Și-o lene matinală vine
În patul tău și te reține:

– Mai stai puțin și mai visează,
Căci nu e bine să fii trează,
Pentru că…Și-ndelung oftează.

– Ce mult aș vrea, o spun oftând
Și eu, nu doar la tine-n gând,
Ci-n patul tău, adulmecând

În fiecare dimineață
Felul în care te răsfață
Lumina, să pot fi de față.

Și-atunci, de față cu lumina,
Să-mi poată săruta retina,
Ca unui răsfățat, divina

Și somnoroasa ta făptură
Ce-i parcă toată doar o gură
Căscând ades, fără măsură…

Cum și-ar dori să fie toată,
Și poate că va fi odată,
Cât ține viața, sărutată!

12.04.2016

Marius Robu – Arhive sentimentale

Anunțuri