TOAMNA FANTOMĂ

Eu mă plimbam prin cimitir,
Era duminică de toamnă,
Când moartea vine ca o doamnă,
Eu mă plimbam prin cimitir.

Era un cimitir prea trist
Pentru acele zile sfinte,
Uscate lacrimi pe morminte,
Era un cimitir prea trist.

Și oamenii mureau mai rar,
Că toamna roade adusese,
Dar moartea nu le culesese,
Și oamenii mureau mai rar.

Și se născuse Antihrist,
Iar crucile îmi povesteau
Că oamenii se închinau…
Și se născuse Antihrist.

Eu mă plimbam prin cimitir,
Era un cimitir prea trist,
Și oamenii mureau mai rar,
Și se născuse Antihrist.

Din volumul Drumul Robilor

Anunțuri