CĂZĂTURĂ DE PROBĂ (Împiedicoasei mele)

Ce mic „ieream”,
Fugeam pe drum
Și mai cădeam
Din când în cum.

Dar căzăturile de-atunci
Erau de probă pentru cea
De-acum, când am rămas pe brânci,
De dorul tău, plecata mea…

Mi-e sufletul o bubă, de-atâta rugăciune,
Și trupul, altă bubă, de-atâta căzătură;
Să mă ridic din asta e cea mai grea minune,
Acum, ci nu la moarte, e proba cea mai dură.

Dacă scap, moartea este, când vine,
Căzătură de probă pentru dorul de tine.

21.02.2003
(Din volumul „Drumul Robilor”)

Anunțuri