UN DIALOG ÎNTRE DOUĂ MONOLOAGE

Mă bucur de prima ninsoare,
Ca un copil, dar, totodată,
Mă simt dator să-i cer iertare,
Din suflet, bietului meu tată.

– Părinte, singur ca un cuc,
Hainele rupte, demodate
Și cizmele de cauciuc,
Ți-or ține de singurătate?

Ai lemne? Cine ți le taie?
Mănânci tot doar dintr-un castron?

Te bucuri când îți spun Tataie,
Copiii mei, la telefon…

Și plângi, nu-i nimeni să te vadă:
– Mi-e ultima primă zăpadă!…

13.12.2016

Anunțuri