Ninge ca un pansament peste-o plagă operată,
Semn că lumea nu e încă de iubire vindecată.

Anunțuri

Am ieșit din spital și am ajuns acasă, după o intervenție chirurgicală clasică și dureroasă. Urmele cuțitului încă se simt, încă se văd. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați vizitat, m-ați căutat, m-ați sunat sau v-ați interesat de mine și, mai întâi de toate, v-ați rugat pentru mine, așa cum public v-am cerut!
Tot ce pot scrie despre perioada de spitalizare, acum, este că nu am scris nimic. Nu am putut. Voi reveni.

19.03.2018

Să știi că eu, și dacă mor, și dacă nu mor, tot te iubesc!

Nu fac parte dintre cei care strigă „jos”, înainte să fie cineva pregătit și apt să fie „sus”. Poporul meu strigă asta încă din 1989, dând jos regimuri, guverne și oameni, fără să aibă măcar urmă de alternativă reală, cu șanse de a putea înlocui cu sens răul care se perpetuează. Nu credeți că a venit vremea să strigăm SUS? Să ne ridicăm moral, civic, atitudinal, valoric, educațional, să fim măcar atât de buni, încât să putem forma minimum două forțe politice distincte, cu ideologii profunde, nu doar cu nume, oricare ar fi. Altfel nu putem vorbi de pic de democrație, de alegere corectă, de progres, de afirmarea în lume a unui popor, că noi asta trebuie să fim, UN POPOR, nu doar o populație lăsată de izbeliște, ce seamănă cu o turmă fără păstori, fără câini, dar cu foarte mulți măgari. Jos măgarii! Asta tot strigăm, punând în fruntea turmei alți măgari.

12.03.2018

Când aud ce spun politicienii, nu mai am nimic de zis. Când văd ce scriu politicienii, nu mai am nimic de scris.

Transpunere în versuri proprii a Psalmilor lui David

PSALMUL 9

Doamne, Te voi lăuda din toată inima mea

Și voi povesti la lume toate minunile Tale;

Mă voi veseli de Tine câte zile voi avea,

Numele Tău, Preaînalte, voi cânta mergând pe cale!

Când vrăjmașii mei înapoi vor da,

Slăbi-vor, pierind de la fața Ta,

Că pe mine, chiar Tu m-ai apărat

Și, șezând pe scaun, drept m-ai judecat.

Tu i-ai mustrat pe păgâni, și-au pierit cei făr’ de lege;

Le-ai stins numele în veac și în veacul veacului;

Vrăjmașul, pierzând cetatea, cu ruina-i se alege;

Cu răsunet a pierit toată pomenirea lui.

Dar Domnul în veac rămâne,

Scaunul și-a pregătit,

Să judece drept în lume,

Popoare, nepărtinit.

Și S-a făcut Dumnezeu scăpare sărmanului,

Ajutorul chiar la vremea necazului a venit.

Să nădăjduiască-n El cei ce știu numele Lui;

Pe cei ce Te caută, Doamne, nu i-ai părăsit!

Domnului ce locuiește în Sion să îi cântați,

Faptele Lui, neamurilor, ca pe-o veste să le dați.

Că Acela ce răzbună sângele nu a uitat

Glasul săracilor care l-au strigat neîncetat.

Ai milă de mine, Doamne, că-s talpa dușmanului,

Tu, care din porțile morții mă scoți, să vestesc

Lauda-Ți în porțile fiicei Sionului;

De-a Ta mântire, o, cât o să mă veselesc!

Au căzut străinii-n groapa cea pentru mine săpată;

În cursa ce mi-au ascuns-o, picioarele lor au dat.

Se cunoaște Dumnezeu când face El judecată;

Păcătosul chiar în fapta mâinii lui s-a încurcat.

Întoarcă-se păcătoșii cei cu suflet rău, în moarte;

Toate neamurile care Îl uită pe Dumnezeu!

Nu până-n sfârșit, sărmanul de uitare are parte,

Nădejdea săracilor va dăinui tot mereu.

Scoală-Te, Doamne, omul să nu se întărească,

Și judecați păgânii în fața Ta să fie;

Legiuitor le pune, care să-i îngrozească,

Popoarele păgâne că oameni sunt să știe!

(În unele traduceri, de aici începe Psalmul 10)

Atât de departe, Doamne, de ce stai de noi, ne spui?

De ce Te ascunzi vederii, în timpul necazului?

Când se trufește cel rău, săracul e ațâțat,

Căzând în curse urzite de-al ereticilor sfat.

Se laudă păcătosul cu ce sufletu-i poftește,

Nedreptul, pe cel zgârcit în sine-l blagoslovește.

Cel îngâmfat, pe Domnul Îl va întărâta,

Și-n marea lui mânie nu Îl va căuta;

Gândurile-i spun mereu: „Nu există Dumnezeu!”

Când îi merge numai bine pe căile lui spurcate,

Judecățile-Ți înalte sunt din fața-i lepădate;

Crede că peste dușmanii lui de-a pururi o să fie,

Zicându-și în inimă: „Nu mă voi clinti-n vecie,

Neam din neamul meu, ce-i răul sau căderea n-o să știe!”

Gura-i, plină de blestem, vicleșug și amăreală,

Ascunde sub limba lui, durere și osteneală.

Cu ce-i bogați stă la pândă, într-ascuns, pe lângă sat,

Să-l supună la osândă pe omul nevinovat,

Ochii lui țintind săracul, slăbit, neajutorat;

Din ascunziș, precum leul din culcușul său pândește

Pe sărac să-l prindă-n lațu-i, strâns, când nici nu se gândește.

Va fi smerit, chiar în propriul laț căzând crudul dușman,

Când se va-ncorda cu ură, să-l răpună pe sărman.

C-a zis în inima lui: „A și uitat Dumnezeu,

Și-a-ntors fața, nu mai vede niciodată ce fac eu…”

Înalță-se mâna Ta, Doamne, Dumnezeul meu,

Scoală-Te și nu-i uita pe săracii Tăi mereu!

Cum a izbutit cel rău pe Domnu-a-L întărâta?

Zicând în inima lui: „Nu, El nu va cercete!…”

Vezi, pentru că Tu-nțelegi necazul și greaua vină,

Să le iei în mâinile Tale, de la rădăcină;

Ție Ți s-a-ncredințat sărmanul,

Tu ai ajutat, la greu, orfanul.

Celui păcătos zdrobește-i brațul care face rău,

Până va pieri cu totul trupul păcatului său.

Domnul e-mpărat în veac și în veacul veacului,

Voi, păgânilor, pieriți din pământurile Lui!

Ai auzit, Doamne Sfinte, dorința sărmanilor,

Milos ai luat aminte la râvna inimii lor

De a se-mpărți dreptatea la smerit și la orfan,

Ca să nu se mai mândrească omul din pământ, în van.

 

Psalm pe care l-am început în aprile, 2010 și l-am terminat azi, 11.03.2018

A vorbi simplu, direct, pe față, explicit, înseamnă a-ți asuma să nu fii ințeles, cel mult să fii înțeles greșit.

E ZIUA VOASTRĂ, NU MĂ BAG!

Mă pregătesc de ziua lor,
Și nici nu știu ce se mai face;
Să le vorbesc despre amor,
Nici nu mai cred, nici nu le place.

Să le mințim că sunt frumoase,
Nu prinde, că s-au săturat;
Majoritatea sunt prea grase,
De-atât amar de așteptat.

Să le mai cumpărăm o haină
Sau câteva bijuterii?
Să le șoptim, precum o taină:
Vă mulțumim pentru copii?

Nimic se pare că nu ține
Decât o zi, deci nu mă bag
În a bărbaților mulțime;
De ziua voastră, mă retrag.

Și-aștept acele zile care
Sunt parcă toate pentru noi,
La fel de singur cum se pare
Că sunteți toată viața voi.

07.03.2013

MĂRȚIȘOR DE DRAG ȘI DOR

PENTRU CEA MAI IUBITĂ ÎNVĂȚĂTOARE, Neagoe Denisa, din partea elevilor săi dragi din clasa a IV-a B, de la Colegiul Național Pedagogic Ștefan Velovan, Craiova, cu toată dragostea lor, la-nceput de primăvară.

Ne vom aduce-aminte de-această primăvară
În care este încă zăpadă pe afară,
Și-o vom purta în inimi, ca pe un mărțișor,
Pe-nvățătoarea noastră, cu dragoste și dor.

Ne-ați fost, cinci ani, ca o a doua Mamă,
Prietenă, icoană și fereastră;
Și-acum trăim emoții fără seamă:
Ultimul mărțișor cu Dumneavoastră.

Chiar dacă toate trec, noi n-avem teamă,
Vor trece anii, că așa-i nescrisa
Lege a firii. NEAGOE DENISA
Va fi mereu, mereu…cu noi de-o seamă.

Singurătatea mea se-mpacă bine
Atât cu ea, cât mai ales cu mine.

De murit, voi muri cert,
De trăit, sper să apuc,
Înainte să mă duc
După mine, să mă iert.

Doar cei vii se tem de moarte,
Cei morți, poate de-nviere;
Cel ce n-o să aibă parte
De-amândouă, pe veci piere.