Cuvintele trebuie să fie în tăcere ceea ce lumina e în întuneric.

Anunțuri

Câți oameni au simțul iubirii pierdut?
Câți alții îl au, ca și mine, acut?

Unii bărbați sunt interesați de extratereștri. Cică ar fi niște ființe superioare, inteligente, micuțe, drăguțe etc.
Eu nu cred că pot exista în univers ființe mai inteligente, mai gingașe, mai avansate și mai minunate decât femeile.

PSALMUL 8
(Transpunere în versuri proprii a psalmilor lui David)

Doamne, Dumnezeul nostru, cât este de minunat
Numele-Ți pe-ntreg pământul, peste cer Te-ai înălțat.
Din gura copiilor laudă Ți-ai pregătit,
Pruncii alăptați la sân, în felul lor Te-au slăvit,
În ciuda vrăjmașilor Tăi, spre amuțirea lor,
Că Tu nimicești dușmanul și pe cel răzbunător.

Și când mă uit la cerul înstelat
Pe care mâna Ta l-a-ntemeiat,
Sub lună plină mă întreb mirat:
Ce este omul, de nu l-ai uitat?
Sau fiul omului, de-i demn de cercetat?
Pentr-o clipă, mai prejos de îngeri l-ai așezat,
Cu slavă și mare cinste, apoi, l-ai încununat.
Lucrarea mâinilor Tale stă sub picioarele lui,
Oile și boii, totul…și fiarele câmpului.
Peștii care străbat marea, păsările cerului.

Doamne, Dumnezeul nostru, cât este de minunat
Numele-Ți fără hotare pe pământ, în lung și-n lat!

Craiova, 19.04.2010

Iar am visat pe cineva la care
Nu mă gândesc, de teamă că mă doare.

Față de secunda care doar o dată ne fu dată,

Veșnicia mi se pare, sincer, o nimica toată.

Îți datorez o zi din viața mea. Cea în care am fost veșnic.

Astăzi m-am lovit în cot
Și m-a durut rău de tot;
Cei ce-o spun ca nepăsare,
N-au habar cum cotul doare.

09.02.2018

Oameni buni, vă doriți o zi în care să nu iubiți dar să nici nu îmbătrâniți, sau o zi în care să îmbătrâniți, dar să iubiți?

O fereastră fără ziduri,
Cerul, uriaș vizor.
– Suflete, noi avem riduri
Amândoi, sau eu sunt chior?

Vineri, am lipsit pentru câteva minute de acasă, atât eu cât și soția. Când ne-am întors, am găsit în ușă un aviz de la o firmă de curierat de care nu mai auzisem. Scria pe el că „de mâine”, adică de sâmbătă, putem merge să ridicăm „scrisoarea” de la o adresă din Craiova. Pe aviz era și un număr de telefon. Am sunat, fiind sigur că acela care l-a lăsat este încă în bloc și ne poate scuti de un drum.
Sufletul! Era închis.
Am deschis calculatorul, am căutat firma de pe aviz și am tot sunat, până când, într-un final apoteotic, mi-a răspuns un om. Era o doamnă care mi-a spus că firma respectivă nu mai există!
Cică a fost preluată de o altă firmă de curierat căreia trebuie să mă adresez, iar cei care au preluat mai au încă fluturași de avizare pe stoc, de la firma care fusese preluată…
Am căutat pe internet noua firmă, cea la care trebuia să merg.
Nu a răspuns nimeni la niciunul dintre numerele de telefon existente.
Luni, am mers cu soția la acea adresă a acelei firme cu nume nemaiauzit. 
O mulțime de oameni așteptau cuminți, pe câteva rânduri, minunea. Era impozitul anual de la primărie.
Cu ani în urmă, mi-am amintit, o altă firmuliță de apartament punea lumea pe drumuri în acest fel. Știu că la mulți bătrâni îngrijorați am fost personal, să le ridic „scrisoarea”.
În ultimii ani în care Olguța Vasilescu a fost primar al Craiovei, s-a renunțat la „scrisoare”, oamenii mergând și plătindu-și impozitele, fără să mai fie nevoie de cine știe câte milioane din buget pentru a li se aduce la cunoștință ceva atât de banal.
Să revin la coada la care așteptam cu soția, la firma de curierat ad-hoc.
Era o armată de băieți care nu pridideau cu împărțirea „scrisorii” către oamenii adunați din tot orașul…
Am ridicat frumos problema, mi s-a răspuns diplomatic, formal, ceva ca la noi, știți Dumneavoastră. Le-am spus că vreau să mi se spună de ce pe aviz există un număr de telefon la care nu răspunde nimeni, de ce nu se specifică de la cine am primit ce am de ridicat etc. Mi-au spus că „doamna de la telefon” e ocupată, că sunt mulți care sună…
Fals. Acel telefon nu sună ocupat, ci efectiv este închis. Vreți să verificăm? am întrebat. Au rămas muți. Nu și oamenii de la cozi, care au sărit ca arși, deși tăcuseră mâlc. Aproape toți aveau aceeași problemă. Adunați din toate colțurile Craiovei, frustrați și tăcuți, au reacționat ca un butoi de pulbere la o scânteie.
Nu mă gândisem la asta. Mi-am amintit că e bine să fii făcător de pace și le-am spus oamenilor că nu acei angajați la firmulița de curierat sunt vinovați, vina fiind în spatele lor și-n spatele nostru, iar noi ar trebui să sunăm la primărie.
Am ieșit din ghemerniță și am sunat la primărie, întrucât pe factura primită, cea cu impozitul anual pe clădiri, exista un număr la care ne putem adresa.
După mai multe redirecționări, mi-a răspuns o doamnă căreia i-am spus problema mea și a sutelor, a miilor de oameni ca mine.
Mi-a răspuns că au mai primit alte 2-3 sesizări, dar „doamna de la telefon”, adică de la firma de curierat, are telefonul ocupat, fiind sunată de prea multă lume…
Așa mi-au spus și mie, dar ați verificat? Ați vedea că, de fapt, acel număr nu există, nu poate fi accesat, ci nu este ocupat.
De ce nu ați trimis prin Poștă? am întrebat eu. Se duce de râpă, merită o mână de ajutor. Mi-a spus că se face o licitație, iar firma câștigătoare a oferit cel mai mic preț.
…Și cele mai proaste servicii, am adăugat eu.
Ca la noi.
Am rămas surprins că doar câțiva oameni au reacționat, apărându-și dreptul de a fi informați, de a nu fi bătaia de joc a instituțiilor. Dacă ar fi sunat la primărie măcar o sută de oameni dintre acele mii afectate, această afacere a cine știe cărui interpus, mă gândesc, și-ar fi încetat activitatea imediat. Oricum, cred că e o firmă de moment, creată pentru o sumă de bani publici aflati la dispoziția primăriei, în bugetul adunat din taxele și impozitele plătite de noi.
De ce niciunul dintre oamenii care stăteau la cozi imense, cu acel aviz fantomatic în mână, nu a întrebat ce se întâmplă? De ce nu a mers mai departe? De frică? Tot ce se poate. Sincer, și eu mă tem pentru mine și pentru copiii mei, dar nu cred că-i altă cale. Asta trebuie să fie Strada, ci nu țipete împotriva unor cuvinte sau concepte cum ar fi corupția, hoția etc.
Nu cu hoția trebuie să ne luptăm, în van, ci cu hoții. Ei sunt lângă noi, îi vedem zilnic, tăcem zilnic, dar suntem, repet, ca un butoi cu pulbere căruia îi lipsește o scânteie, iar scânteia face foc, din care rămâne cenușă, din care vor profita alții, așa cum s-a întâmplat în 89, când am reacționat emoțional, sătui de un regim…Am făcut bine țării? poate că da, un pic, dar mult bine le-am făcut unora, celor puțini, celor ce au profitat, celor care au condus această țară mult mai rău, din gard în gard.
Toți acești oameni superpuși, cum le-ar fi spus Eminescu, stăpânesc această țară, acest neam, îl dezbină și îl umilesc.
Să fie foarte clar, nu mă leg de un primar al unui partid, nu fac politică, ar fi meschin. De fapt, actualul primar al Craiovei este de la același partid cu fosta primăriță, acum ministru, Olguța Vasilescu . De când ea nu mai e primar, totul merge mai rău, câinii vagabonzi și agreșivi umplu iar străzile, implicit excrementele lor, dar cine mai merge pe jos? Toată lumea în mașină, de cele mai multe ori singur, plimbând alte 4 locuri libere după sine. Mulțimea mașinilor din orașele acestei țări creează o imagine desprinsă parcă din desene animate. Aglomerația e mare, nici transportul public, e drept, nu merge foarte bine, dar și comoditatea noastră…
Revenind la oameni, la exemplul cu primarul Craiovei, omul contează cel mai mult, nu partidul, alianța, justiția și alte concepte. Lipsite de oameni competenți și drepți, precum și de cetățeni responsabili de rolul lor la orice pas, în fiecare situație, instituțiile sunt și vor rămâne forme fără fond, goale de conținut, iar noi ne vom amăgi că avem instituții, primărie, poliție, guvern, justiție, parlament, președinte sau țară.

06.02.2018

Mă simt ca un ghiocel care s-a ivit și s-a ofilit înaintea venirii primăverii.

De azi, voi scrie zilnic despre nedreptate, care e la tot pasul, pe care-o săvârșește fiecare dintre noi, pe care-o acceptăm cu toții în lucrurile mărunte, concrete, de zi cu zi, în timp ce ne luptăm cu nedreptatea abstactă, cu numele unui partid, cu noțiuni generale precum „clasa politică”, „puterea” sau „guvernarea”, pe când dormim în pat și mâncăm la masă cu nelegiuirea, dând mită, luând mită, înșelând, mințind, considerând că asta nu contează, că tot ceea ce facem noi sunt nedreptăți mici, uneori atât de mici și de obișnuite, încât nici nu le mai simțim, nu ne mai apasă conștiința…Am peste 40 de ani și încă nu am întâlnit în țara mea un om drept, un om pe care să-l mistuie nedreptatea, să se lupte pentru dreptate începând cu sine. Suntem drepți doar până ce avem ocazia să fim nedrepți.
Încep cu un exemplu mic de tot: Acum câteva zile, un om, un om cumsecade chiar, un cetățean care iese în stradă manifestând împotriva corupției, împotriva adoptării unor legi pe care le consideră nedrepte, un om vehement față de toată mizeria și nedreptatea din țară, accepta cu nonșalanță, poate chiar nici nu a sesizat sau nu conta pentru el, în timp ce strângeam o sumă de bani, să dăm cu 3 lei în plus fiecare, să fie „cifră rotundă”, că majoritatea nu aveau schimbat, un pretext de comoditate, iar data viitoare vom da fiecare cu 3 lei mai puțin. Am fost singurul care a pus întrebarea de ce nu dăm 7 lei, cât trebuie, în loc de 10. Am fost privit suspect, ca de fiecare dată, iar omul despre care vă spuneam, chiar s-a rățoit la mine…
Am tăcut, fiind singur mereu, dar am avut grijă să fiu atent data viitoare… S-au strâns bani ca și când nu ar fi rămas niciun leu de data trecută. 
Veți spune că sunt absurd, că mă leg de 3 lei, de 5 lei, de 100 de lei, în timp ce alții fură cu miliardele.
Cred că acei oameni care au furat și încă fură această țară, aceia care, mai grav, nu fac nimic, furând doar din ce-au făcut sau fac alții, au un mare și principal defect: SUNT CA NOI.

Lumea cealaltă e ca o amantă la care se gândesc mereu cei plictisiți de nevastă, lumea noastră.