Sufletul meu – toți mugurii din lume care nu s-au decis încă să devină primăvară.

Reclame

Jos tot, sus nimic.

Doamna ceață, domnul soare

E ceață de cuvin,
Tăcerea mea-i un soa
Ce-așteaptă-n zori, cumin,
Ca doamna-ncet să moa.

E ceață, domnul soa
Pe ceruri se ridi;
– Va fi o zi frumoa,
Spun florile-n grădi.

18.02.2019

Palmul 31 (32) Transpunere în versuri proprii, în limba română, a Psalmilor lui David

 

Fericiți cei ale căror fărădelegi sunt iertate
Și le sunt acoperite săvârșitele păcate.
Fericit e omul al cărui păcat
Nu va fi, de Domnul, în seamă luat,
Viclenii nu spune, cu duhu-i curat.

Cât am tăcut și n-am mărturisit
Al meu păcat, în oase-mi s-a topit,
Și-am îndurat, gemând necontenit.
Zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea,
Vlaga-n mine s-a uscat, ghimpele mă împungea.

Atunci, păcatul meu Ți l-am mărturisit;
Fărădelegea mea n-am mai acoperit.
Zis-am: „Fărădelegea-mi voi spune-o Domnului”,
Iar tu mi-ai dat iertare vinei păcatului.

De-aceea, tot cuviosul Ți se va ruga la vreme,
Și, chiar în potop de ape, de nimic nu se va teme.
Tu ești, Doamne, locu-n care de necaz nu sunt atins,
Tu ești vesela cântare care-ndată m-a cuprins.

– Eu te voi îndrepta pe-această cale bine,
Și te voi învăța, cu ochii stând pe tine.
Nu fi ca un cal, fără socoteală,
Sau ca un catâr ce-n frâu și-n zăbală
Sunt struniți să-ți stea departe
Și conduși în orice parte.

Multe lovituri de bici îndură cel păcătos,
Dar cel cu nădejdea-n cer are scut un Domn milos.
Voi cei drepți, cu drag și dor, de Domnul vă bucurați,
Toți cei drepți la inimă, de bucurie strigați!

16.02.2019

Cred că noi, ca specie, înainte să fim oameni, am fost cele mai urâte și ciudate animale.

Psalmul 30 (31) Transpunere în versuri proprii, în limba română, a Psalmilor lui David

În Tine, Doamne, eu m-am încrezut,
Nicicând n-aș vrea să fiu de râs făcut,
Mă scapă cu-al dreptății Tale scut.
Pleacă-Ți urechea, dându-mi ascultare,
Grabnic m-ajută să găsesc scăpare;
Fii mie stâncă ocrotitoare,
Loc de refugiu și de scăpare!

Că Tu ești puterea mea și scăparea mea Tu ești,
De dragul numelui Tău, mă porți, mă călăuzești.
Tu mă vei scoate din lațul ascuns mie de vrăjmași,
Că Tu ești ocrotitorul meu și pradă nu mă lași.

În mâinile Tale, eu, duhul mi-am încredințat,
Tu, Doamne, m-ai mântuit, Dumnezeu adevărat.
Urâtu-i-ai pe cei care la idoli fac închinare;
De aceștia eu m-am despărțit și în Domnul am nădăjduit.
Ce bucuros voi fi de a Ta milă,
C-ai căutat spre starea mea umilă,
Sufletul de nevoi mi l-ai scăpat,
Mâinilor de vrăjmași nu m-ai lăsat,
Picioarele-n loc larg mi-ai așezat.

Milă ai de mine, Doamne, că mă aflu-n strâmtorare,
Ochiul, sufletul și trupul mi s-au topit de-ntristare.
Viața mea-n dureri mă ține,
Anii-mi trec întru suspine,
Puterile-mi…sărăcesc
Și oasele-mi putrezesc.

Din pricina fărădelegilor
Și-a tuturor asupritorilor,
Ocară m-am făcut vecinilor,
Îngrozitor par cunoscuților,
Cei ce mă văd pe-afară, fug, dau zor.

În inimi sunt mort, uitat,
Ajuns-am un vas stricat.
Multe vorbe rele-aud în jur,
Spaima îmi domnește împrejur,
Când se-adună și se sfătuiesc,
Cum să-mi curme viața uneltesc.

Însă, eu, în Tine, Doamne, am nădăjduit mereu,
Zis-am fără zăbovire: „Tu ești Dumnezeul meu!”
A zilelor mele soartă, viața, e-n mâinile Tale;
Mă scapă dar de vrăjmașii ce mă prigonesc pe cale.
Deasupra robului Tău, fața Ta să strălucească,
Scăpare de tot ce-i rău, mila-Ți să mă mântuiască!

N-oi fi, Doamne, rușinat
Că pe Tine Te-am chemat;
Cei răi, de rușine să fie făcuți,
Pogoară-se-n moarte, rămână-n veac muți!
Amuțească buzele celor ce mint cu-ndrăzneală
Împotriva dreptului, mândri, fără socoteală.

O, ce mare-i bunătatea-Ți, pe care ai pus-o bine
Pentru cei ce sunt de partea-Ți și care se tem de Tine,
Bunătate, celor ce-n Tine-și pun nădejdea toată,
Înaintea fiilor oamenilor arătată.
Tu îi ascunzi în taina luminii feței Tale,
De cei ce, orbi de ură, îi prigonesc pe cale.
În cortu-Ți, adăpost ei își găsesc,
De limbile care îi clevetesc.
Binecuvântat e Domnul, că-n mila Sa minunată
M-a ținut ca-ntr-o cetate întărită, apărată!
Iar când m-am panicat, am prins a cugeta,
Zicând: „Sunt alungat, eu, de la fața Ta.”
Și, totuși, rugăciunea, mi-ai auzit-o bine,
Și glasul disperării, când am strigat spre Tine.

Iubiți-L toți cei sfinți și cuvioși ai Lui,
Pe Domnul, gir și gaj al adevărului!
Pe cei credincioși, Domnul îi păzește,
Pe orgolioși, aspru-i pedepsește.
Aveți inimă tare și vă îmbărbătați,
Voi, toți aceia care pe Domnu-L așteptați!

 

10.02.2019

Dacă ești lumină, o să fii văzut și-n cel mai adânc sau rece-ntuneric.

Psalmul 29 (30) Transpunere în versuri proprii, în limba română, a psalmilor lui David

Înălța-Te-voi, o, Doamne, pentru că m-ai ridicat,
Să se bucure de mine, pe vrăjmași nu i-ai lăsat.
Doamne, Dumnezeul meu, către Tine am strigat,
Doamne, mi-ai scos sufletul din iad și m-ai vindecat,
Dintre cei la groapă duși, m-ai întors, m-ai înviat.

Să-i cântați, voi, cuvioși născuți din dragostea Lui,
Amintiți-vă, slăvind, sfințenia Domnului;
Cearta Lui – o clipă, mila – toată viața:
Seara vine plânsul, râsul – dimineața.

Am zis, când eram îndestulat:
„În veac nu voi mai fi clătinat!”
Prin voia Ta, Doamne, tărie mi-ai dat,
Dar Ți-ai întors fața…și m-am tulburat.
Către Tine, Doamne, m-am rugat,
Către Dumnezeu-mi am strigat:
„Ce folos Ți-aduce sângele-mi vărsat?
De cobor în groapă, ce-ai de câștigat?
Țărâna, oare, te va lăuda?
De veste, adevăru-Ți îl va da?”

Auzit-a, Domnul și m-a miluit,
Ajutoru-mi unic, iar a devenit.
Prefăcându-mi tânguirea din suflet în bucurie,
Dezlegând sacu-mi de jale, m-ai încins cu veselie;
Pentru ca inima mea, cântându-Ți, a nu se teme,
Doamne, Dumnezeul meu, înc-o vreme, și-nc-o vreme!

01.02.2019

Femei, scântei

Femei, scântei,
Bărbați, foc dați,
Plecați, uitați,
Lăsați, lăsați!

Bărbați, turbați
Femei, temei
N-aveți, doar vreți
Plăceri…tăceri.

01.02.2019